O carte care mi se pare exceptionala, nu atat prin rezultate (si ele spectaculoase vizavi de istoria "de scoala"), cat prin metodele folosite: interpretarea termenilor si documentelor in context, identificarea / inlaturarea interpretarilor teziste, considerarea - pe cat e cu putinta - a tuturor surselor, etc. Nu este o carte usoara deoarece nu spune o simpla poveste despre trecut, dar e o carte fascinanta deoarece da acces la mijloacele prin care aceasta poveste e construita.

O poveste simpla, frumoasa, cu o intriga un pic detectivista, care devine transparenta de la un moment dat. Conteaza insa stilul clar, ca din alte vremi, si aplecarea spre analiza vietii interioare.

Mi se pare o carte relevanta pentru situatia istorica a psihiatriei in raport cu celelalte ramuri ale medicinei. Scrisa simplu, cartea alterneaza doua fire narative: povestea lui H.M. si povestea mai personala a bunicii nebune si bunicului neurochirurg. Poate nu afli tot ce ai fi dorit, dar te face sa simti fragilitatea fiintei umane si sa intelegi pretul platit pentru cunoasterea pe care o avem despre creier si minte.

Eseu autobiografic care starneste un zambet la tot pasul. Pentru parinti, profesori, elevi care vor sa inteleaga mai bine de ce uneori scoala nu trezeste niciun interes sau, dimpotriva, te face sa crezi ca esti un prost. Nu e un catalog exhaustiv al problemelor scolii, dar pune cateva probleme la care merita sa gandesti.

Minunat scrisa! Iti face pofta sa-l revezi pe Chaplin...