Două fire epice fantastice colorează acțiunea romanului. Întrebarea care se pune este: Până unde ai merge pentru a recupera ființa iubită? Margareta a mers până la balul diavolului și înapoi pentru a-și recupera iubitul, pe Maestru, oare a reușit?

O carte desăvârșită! De la modul în care autorul a aranjat evenimentele descrise, până la impresionantul număr de studii pe care le-a efectuat pentru a putea scrie această lucrare, lăsând la o parte fastuoasa, minunata și intriganta istorie a Imperiului Bizantin, cartea este fără doar și poate o capodoperă! Mă bucur că este tradusă în românește și ofer mulțumiri pentru munca depusă. Istoria unui Imperiu ce a condus lumea timp de secole, merită mai multă atenție din partea contemporaneității, iar acestă carte este o invitație la cunoașterea unei civilizații grandioase.

Esențele tari se țin în sticluțe mici! O carte mică, dar cuprinzătoare, pe care o așez lângă “O scurtă istorie ilustrată a românilor” a lui Neagu Djuvara. Acestă mică enciclopedie a României Mari este o nouă undă de lumină prin care flacăra nestinsă a erudiției românești scoate la iveală mult frumoasa istorie a neamului nostru.

Acest roman m-a surprins plăcut. Doamna Rodica Ojog-Brașoveanu este o scriitoare desăvârșită, care știe cum să țină în suspans cititorul, pe parcursul lecturii. Personajul meu favorit a fost simpatica Melania Lupu, pe care abia aștept să o reîntâlnesc în următoarea carte a seriei.

Prin cărțile ei, Agatha Christie demonstrează faptul că elementul surprinzător, intriga și punctul culminat al acțiunii se convertesc sub cupola obișnuitul. Adică prin simplul fapt că nicio carte a scriitoarei nu semănă cu o alta, ceea ce subliniază capacitatea acesteia de a diversifica la modul inedit, cititorul rămâne mai tot timpul surprins de desfășurarea evenimentelor literare. Dar în acelsi timp prin acumularea lecturilor și prin familiarizarea cu stilul scriitoarei, cititorul devine obișnuit cu apariția “elementului surpriză”. Aștepți cu răbdare și bună-cunoaștere un deznodământ, care prin stil reunește regularitatea, simplul-comun cu necomunul, neobișnuitul ( final al poveștii), din perimetrul acțiunii. Surprinderea este perpetuă.

O poveste de iubire care sfidează barierele timpului și ale vieții. Chiar dacă cele două personaje ajung târziu împreună, toată acestă călătorie prin viață, nu este decât pregătirea pentru marea dragoste dintre cei doi.

O poveste interesantă și educativă, impresionant de actuală. Desfășurarea suavă a acțiunii contrastează cu gravitatea situației expuse: un copil condamnat la moarte, ce își trăiește ultimele zile sub forma unei aventuri, ceva mai cuprinzător decât o viața de 100 de ani. Subiectul se concentrează în jurul căutării lui Dumnezeu, singurul care aduce în final alinarea micului Oscar.

"Vii la cunoașterea adevărului când iubești cu iubirea lui Hristos." Trebuie să trăiești în întuneric ca să poți vedea lumina. Inutil să mai spun că boala nu este o pedeapsă, și asta, deoarece cartea o descrie în mod desăvârșit. O carte care oferă perspective ce pot schimba cu adevărat concepțiile oamneilor asupra bolii.

Recomand ca înainte de a citi această carte, să fie citite, "Pânza de păianjen", "Cartea Mironei" și "Gențiane". De asemenea, ar fi bine ca cititorul să cunoască și câteva din operele lui Mihail Sebastian și Camil Petrescu. Lectura suplimentră ar aduce o mai bună înțelegere a textului și a modului de gândire al autoarei. În sine, cartea evocă personalități marcante ale societății românești, episoade inedite și nemaîntâlnite, descrise cu sinceritate și acuratețe de Cella Serghi.

Cella Serghi aduce cititorilor un personaj feminin inedit, la fel ca și numele ei, Rada, scurt ,tăios, dar în același timp bun ca un pansament (sora Rada). Acțiunea romanului surprinde în punctul în care personajul Cirus își face simțită prezența, mai ales prin faptul că este inspirat din caracterul unui mare scriitor român, contemporan autoarei.

"Începuturile mele stau sub semnul unei fabulose absențe a cuvântului."- L. Blaga Sinceritatea încadrată filosofic de vibrația gândului, pune pe hârtie în culori diverse rânduielile unei vieți încântătoare pentru literatură. "Evadarea fără pași" a făcut posibilă cunoașterea autobiografică a universului mărunt, dar cuprinzător al autorului. "autobiografia comentează ceea ce viața a scris"

Această carte este o invitație către cunoașterea unui mare om. Smeritul și plăpândul Vasile, un model demn de admirat, dar și de urmat, și-a câștigat meritul în galeria sfinților teologi, antrenându-se în lupta acerbă purtată cu demnitate prin cuvânt și rugăciune în slujba credinței ortodoxe. Viața lui a fost închinată Sfintei Treimi, pe care a apărat-o și teologhisit-o în fața oamenilor de rând, a clericilor și a împăraților. Omul simplu, dar împuternicit de Dumnezeu, s-a zbătut până la ultima răsuflare pentru transmiterea Sfintei Tradiții, cât și pentru păstrarea ei, și a reușit! Mie, în mod special, mi-a atras atenția în acestă carte, marea prietenie dintre Sf. Vasile și Sf. Grigorie de Nazians, am păstrat printre amintirile mele o relație de prietenie ce depășește cu mult definiția cuvântului din dicționar. Părtășia la dragostea lui Hristos, este părtășia dragostei către toți cei care ne înconjoară.

Cea mai frumoasă pildă! O carte care descrie cuprinzător, dar in același timp inedit, caracterul personajelor biblice din Pilda fiului risipitor. Ceea ce este cu adevărat interesat este modul specific prin care fiecare autor a filtrat învățătura evanghelică, ceea ce a dus la final la dezvoltarea unor concepte concrete și explicative; păreri și opinii, care bineînțeles nu depășesc latura teologică a textului, ci o fructifică, către o mai bogată înflorire spirituală creștină.

“ L-am așteaptat, i-am pândit pașii. urechile mele exasperate au așteptat, au ascultat, au pândit... M-am hrănit numai din amintirea unor zile trecute, din nădejdi a căror singură sevă erau febra, visul, închipuirea mea. Să mă trezesc nu doream. Voiam să dispar, să scap de rosătura din suflet; durere neîntreruptă, ascuțită, chin de neîndurat, care creștea, se înmulțea ca un cancer...” Mărturisirea unei femei, acesta este Cartea Mironei, o femeie îndrăgostită care ajunge în final să înlăture dragostea bolnăvicioasă, care o urmărește pe parcursul întregului roman.

De doua mii de ani, o carte care l-a făcut cunoscut mai bine pe Iosef Hechter, decât pe Mihail Sebastian. Un personaj nenumit de către autor, un personaj care se chinuie să găsescă o devenire, iar atunci când întâlnește persoana potrivită care să-l îndrume, se straduieste in continuare prin ori ce face să caute să-și înțeleagă rostul de evreu prin raportare la acest popor, dar și la “prietenii lui antisemiți”.

Un roman pe care orice om trebuie să îl aibă în bibliotecă! O incredibilă asociație de idei, evenimente istorice și construcții de personaje, care întrunesc o viziune tristă dar adevărată a ceea ce viața poate fi. Face parte din topul literaturii universale, încadrându-se cu melancolie și trezvie până în societate zilelor noastre.

Romanul “Frății Jderi” îl așez cu gândul alături de “Cei trei muschetari”, atât de mare mi-e admirația, încât îmi îngădui să fac o astfel de comparație. Nu știu dacă inspirația, cultura autorului sau neamul moldovenilor este cel care, prin forța creatoare a dus la apariția acestei capodopere, dar un lucru este cert, prin acestă scriere, Mihail Sadoveanu a ridicat proza romanescă la rang de artă universală.

Puternica forță creatoare a lui Liviu Rebreanu, inspirată din frumosul și pitorescul sat românesc. În Ion, accentul cade pe expresivitate și dorință; trăinicia personajelor este luminată de de arta literară, îmbiată de tradiționalul unei lumi autentice.

În Cel mai iubit dintre pământeni, Marin Preda, după ce-și perindă personajul-erou prin mai toate tenebrele și colțurile existenței umane, îl reîntoarce la origine, la esența existenței umane: “ Dacă dragoste nu e, nimic nu e ...”

Dragoste și destin sunt cuvintele ce creionează opera lui Rebreanu. O poveste de iubire ce se compune prin reîncarnarea sentimentelor; dincolo de timp și spațiu, întâlnirea sufletelor pereche este inevitabilă.

Furtuna sentimentelor pune stăpânire pe protagoniștii romanului încât de la prima întâlnire. Dragostea este cea care modelează personalitatea și percepțiile preconcepute ale celor doua personaje. Dragoste modelează și îmblânzește mândria și tot ea se revarsă în sufletul zădărnicit de prejudecăți.

Prințul Lev Nikolaevici Mîșkin este un personaj complex. Aș putea spune că Dostoievski a creat o personalitatea pe care o văd pictată alături de Edmond Dantes, Rett Butler etc. pe cupola catedralei literare universale. Gândindu-mă la acești eroi, contemplația îmi plecă departe la o întâlnire de cunoaștere și creație ocrotită sub cupola Sixtină.

Gândindu-mă la Otilia și Felix, ma gândesc la firea și personalitatea femeii, impetuos conturată la acea epocă, dar și la adolescentul îndrăgostit și pierdut printre străini. Un roman ce face cinste bibliotecii literare românești, o carte în care citești și privești cu tristețe.

Laleaua neagră este emblematică pentru Dumas; cred că este cartea ce-i descrie cel mai bine forța creatoare. Stilul vivace ce ține cititorul cu mintea și sufletul contopite cu personajele cărții, care la final dezvăluie o întreagă artă a cunoașterii, se revarsă într-o idee inedită, o floare, o lalea simplă, dar neagră; o carte, simplă, dar creată sub condeiul mărețului Dumas.

Romanul eroismului sublim și simpatic, așa îmi amintesc de Cei trei muschetari. Aventură fără limite și imaginație fără margini. Alexandre Dumas are un stil care consacră nu numai personalitatea lui artistică, ci întreaga literartură, nu degeaba este numit de criticii literari ca cel mai bun scriitor al tuturor timpurilor.

Când mă gândesc la Contele de Monte Cristo, mă găsesc la Edmond Dantes, la simplul marinar care a cucerit valurile timpului cu povestea sa; mă gândesc la Alexandre Dumas, ca la un autor care e mai trainic și mai puternic decât personajul său. În acest magnific roman, trăiești laolaltă cu agonia și extazul, cu apa mării care se lovește cu zbucium de malul timpului, din a căror întâlnire se ridică in vazduh stropi de lumină, întipăriți prin cuvinte de mâna creatorului. Nu există om căruia să nu-i placă Dumas, există oameni care nu știu încă, cât de mult le place Dumas. Citiți!

Dama cu camelii este una din cele mai sfâșietoare povești de dragoste. Materialitatea sentimentelor manifestate pe hârtia care a plâns sub condeiul autorului mă duce cu gândul în depărtări adânci, la Divina Comedie a lui Dante, la destinul necârmuit care se joacă cu viețile a doi bieți îndrăgostiți. “ În definitiv doar dragostea și creația fac viața vrednică de a fi trăită și totodata de a fi părăsită. N-am creat nimic, care să rămână generațiilor următoare, dar am avut dragostea. “ Fatal!

“ Da, dragostea cu toate minunile ei, va pune stăpânire pe inima mea. O simt după flacăra care mă surprinde. Cerul îmi datora acestă favoare, căci nu degeaba și-a îngrămădit toate binefacerile intr-o singură ființă.” Agerul personaj al lui Sthendal marcheză imaginea unui caracter; o figură, care de la inceput până la sfârșit luptă, să-și câștige un loc în galeria personalităților de mare anvergură literară a tuturor timpurilor.

Dragostea! Dragostea curtenitoare care înmărmurește trecerea timpului, dragostea care nu caută mai mult de cât poate vedea, dragostea dintre două personaje, atât de frumos conturate de Charlotte Bronte..

O carte care care înfățișeză întâmplări mai puțin reale, dar care trezește interesul cititorilor și oferă totodată noi perspective privind înțelegerea religiei. Mă duce cu gândul la romanele polițiste, construcția literară a autorului, fiind foarte antrenată, pentru publicul adolescentin.

Când mă gândesc la Adela, mă gândesc la iubire. La doi oameni îndrăgostiți care nu sunt capabil să-și mărturisească sentimentele, din teama da nu fi împărtășiți sentimental. O țesătură de întâlniri și întâmplări, care în cele din urmă nu duc decât la o despărțire definitivă.

Cel mai mare roman al literaturii, roman în adevăratul sens la cuvântului. Roman care își câștigă existența literară, nu prin amploare ci prin faptul că de fiecare dată când mă gândesc la Război și Pace, mă gândesc la Lev Tolstoi. O carte în care autorul este mai puternic decât personajele, o carte care mă face să mă gândesc la creator și nu la poveste în sine. Cât de fastuoasă trebuie să fii fost perspectiva creatoare, mâna care a plămădit și modelat viața paginilor pe care le-am citit. “ Iubind omenește, iubirea se poate preschimba in ură, dar dragostea dumnezeiască nu se poate schimba niciodată. Nimic, nici chiar moartea n-o poate nimici. Ea este însăși esența sufletului. Câți oameni n-am urât eu în viață! Și dintre toți, pe nimeni n-am iubit și n-am urât atâta cât am iubit-o și am urât-o pe ea... Și deodată și-o imagină pe Natașa, dar nu ca înainte, numai cu farmecul ei, care-l vrăjea; își imagină pentru prima oară sufletul ei. Și-i înțelese sentimentele, suferința, rușinea și căința. Acum înțelese toată cruzimea refuzului său, toată cruzimea ruperii legăturii cu ea. Dacă aș putea s-o mai văd măcar odată! O singură dată să mă uit în ochii ei și să-i spun...” Prințul Andrei

După ce ți-ai însușit poruncile și Învățăturile lui Hristos, urmează trăirea in profunzime, în și prin asceză. Carte este o manifestare a jertfei continue, jertfă care duce la comuniunea cu Dumnezeu, și la iubirea necondiționată a aproapelui.

O carte bună; îndrumătoare, pentru cei care nu cunosc și nu știu să aplice poruncile lui Dumnezeu. Povestea te captivează de la prima pagină și te îndeamnă să o citești pe nerăsuflate.

Pentru a dobândi harul Duhului Sfânt trebuie să treci prin iadul deznădejdii. Să capeți smerenie din orice lucru pe care-l faci ( când privești o floare, când mănânci, când vorbești, când pășești etc.), să îngădui oricui; cu smerenia înduri orice.

Cartea de față aduce în fața cititorului o perspectivă nouă, atât prin stilul caracteristic autorului, cât și prin deplinătatea cunoștințelor, atât de simplist expuse. Cred de cuvință că este o ilustrată cuvântătoarea a societății contemporane. Recomandabilă către tinerii care deși se simt prinși în idei statice, pot oricând să-l descopere pe Dumnezeu. “ Libertatea este lungimea lanțului? “

Literatură duhovnicească, hrană pentru suflet. O carte, care odată începută nu poți să te mai desparți de ea. Relevarea treptelor către sfințenie aduce in fața cititorului evidența ca Dumnezeu este mereu alături de noi.

Glasul dulce al Filocaliei, este glasul lui Dumnezeu în trăirile Sfinților Părinți. “Tai mereu cu gândirea bucata de lut care te alcătuiește, modelând o idee: După chipul și asemănarea lui Dumnezeu”.

“ Deci scopul e pocăința. Orice ar fi, să ne smerim. Vezi cum scriu Sfinții Părinți- toate rugăciunile astea pe care le zicem sunt ca frunzele unui copac, dar rodul este Iisus Hristos. Acolo merg toate cântările pe care le cântam noi. Orișice cântam, rezultatul este “ Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește- mă. Acolo este. Asta-i. “ Evlavia și smerenia părintelui se regăsesc in fiecare pagină a cărții. Blândețea lui este condeiul glasului său.

“ Așa-numita teorie atomică susține că elementele primare, din care este alcătuită materia, sunt atomii. Conform acestei teorii, atomul este o particulă indivizibilă a substanței și chiar acest lucru trebuie să-l acceptăm prin credință, ba chiar printr-o credință oarbă, care i se opune logicii, căci dacă atomul este material, atunci are forță de atracție, iar orice forță de atracție presupune divizibilitate. “ Sfântul Luca, ca și alți mari literați, ne învață încă odată că știința și religia nu merg una împotriva alteia, ci împreună- lucrător.

“ Calea spre tine însuți” este potrivită pentru oricine. În fiecare dintre noi exista la un moment dat un spațiu neîmplinit sau neînțeles al propriului sine. Cartea explică frumos că “ jumătatea” ființei noastre așteaptă de fapt sa fie întregită în Hristos. Doar manifestându-ne prin credință reușim să privim propriile complexe sau probleme personale într-un plan secundar și inferior, luminii cuvâtătoare a lui Dumnezeu. Să simți că tot ceea ce ți-a umbrit sufletul cândva, dispare cu o simplă îmbrățișare a lui Hristos.

Frumoasă! Un bilet de călătorie evanghelică, o carte care mă face să-mi amintesc că de cele mai multe ori nu destinația contează, ci drumul pe care-l parcurgi. Fiecare pagină este o imagine nouă a învățăturilor părintelui, și toate alcătuiesc la final o icoană a Bisericii, a oamenilor care doar caută ritmul către muzica lui Hristos.

O carte splendidă! Înțelegerea sinelui și cunoașterea propriului caracter sunt obiective ce trebuiesc bine definite înainte de a pătrunde în taina căsătoriei, sau în sfera unei relații. Acestă carte exemplifică și conferă modele bine creionate, în ceea ce privește perioada relațiilor predecesoare căsătoriei, și nu numai. Situații care pot dezvălui imaginea veridică a propriului eu. Doar dragostea adevărata învață oamenii să cunoască și să guste din evlavia vieții.

Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a lectura o capodoperă. Cartea “Vulturul Rănit” reprezintă pentru noi un medicament sufletesc și trupesc, un model de asceză continuă, menit să îndrume cititorul către depășirea tuturor greutăților existențiale.

O carte foarte interesantă; pentru toți pasionații de filozofie, teologie și știință O carte care vorbește despre crearea lumii din punct de vedere patristic, dar care caută mereu să meargă paralel cu evoluția și știința, nu împotriva lor, ci în complementaritate. “Dumnezeu este viața: “ Eu sunt viața” iar la întrebarea “Ce este omul?”,se creionează două răspunsuri în biblie: 1) se poate spune că tot textul Sfintei Scripturi este răspunsul la acestă întrebare 2) răspunsul e Întruparea lui Dumnezeu. “