O carte foarte amuzantă și cu un final ce-ți merge direct "la casa sufletului".

Scriitura acestei cărți este una plăcută, așezată, asezonată și cu un umor, de cele mai multe ori, de bună calitate, chiar dacă adeseori dublat de: tristețe, regret, dor, teamă ș.a.m.d. - aceste umbre sunt, până la urmă, firești, dat fiind că ele însoțesc o perspectivă asupra vieții venită din partea unui octogenar care știe că orologiul veșniciei poate oricând să bată. Fără îndoială că nouă, celor mai tineri, citind-o, ne va ajuta să înțelegem mult mai bine greutățile bătrâneții! Există, totuși, și un aspect cu care nu m-am putut deloc împăca: Deși încearcă să ofere o decantare a priorităților în vederea unei vieți împlinite, aceasta este una secularizată, ce nu-L ia în calcul deloc pe Dumnezeu; de fapt, uneori Îl ia, însă doar pentru a se îndoi (cu ironie) de El, de purtarea Sa de grijă pentru omenire, de inteligența celor ce cred în El și în bunătatea Lui. Din această pricină, cu părerere de rău, nu pot asemăna eforturile scriitorului-personaj decât cu strădaniile construirii și înfrumusețării unui avion ce nu va fi în stare să decoleze niciodată ...

Excelentă: nimic în plus, nimic în minus și foarte pe înțeles!

Avem în față o carte a cărei lectură, deopotrivă, doare și alină, zdrobește și tămăduiește. Doare datorită descrierii suferințelor și umilințelor (nicidecum roade ale imaginației, ci "fructe" otrăvite ale unei realități, cea a gravei recesiuni economice din SUA, 1929-1939) prin care trec personajele, construite cu atâta măiestrie de romancier; mângâie, în primul rând, prin mărimea de suflet cu care sunt înzestrate aceste personaje, atât de lovite de soartă și de semeni: în noblețea lor, acestea nu uită nici măcar o clipă că, în viață, poți pierde oricât de mult, dar sărac, cu adevărat, nu vei ajunge decât dacă-ți vei pierde omenia; că mai mult ai de câștigat ajutând oamenii, decât profitând de ei ...

Parcă nu îmi vine a crede că într-o limbă (islandeza) ce îmi părea atât de neprietenoasă precum nesfârșitele întinderi înghețate ale Nordului se poate scrie atât de frumos ...

Am început cartea într-o manieră asemănătoare celei în care cei 3 + 1 călători au pornit în ceea ce avea să devină, fără a fi fost plănuit, un adevărat pelerinaj. Mă bate gândul că și eu, poate, am fost chemat tainic nu la ceea ce consideram că o să fie doar o plăcută și facilă modalitate de a petrece zilele frumoase de Crăciun, ci la o lectură problematizantă și revelatoare. Poate că Dumnezeu se folosește, raportându-se la noi, iubitorii de literatură, și de această carte - precum s-a folosit de stea odinioară pentru a atrage și călăuzi pe cei iubitori de stele - ajutând, prin intermediul ei, și la determinarea în mod corect a declinației magnetice a busolei după care se ghidează viața noastră.

O oglindă altfel, cred eu, decât cele cu care ne-am obișnuit, o oglindă ne-"aburită" a celor întâmplate cu țara noastră în perioada cuprinsă între Revoluția din decembrie '89 și prima lună a anului 1995. Ea scoate în evidență trăsăturile definitorii ale acestei perioade reflectându-i chipul, mai mult sau mai puțin hâd.

O cărticică foarte frumoasă care încălzește sufletele. Nu are o acțiune palpitantă, dar e... întocmai ca o scufundare, după o zi grea (viață plină de greșeli și de regrete), într-o cădiță ce are în ea - în loc de apă caldă - iertare, delicatețe, bunătate. Autoarea își concepe romanul - așa mi se pare - având înaintea ochilor un boboc de floare ce nu își dezvăluie dintr-o dată frumusețea, ci încet-încet pe măsura deschiderii, petală cu petală, filă cu filă... Finalul "magnific" te face să exclami din suflet: "Dumnezeu e minunat!"