Cum sa ratez ocazia de a vedea 'atelierul' Elenei Ferrante. Lectura cartii mi-a lamurit multe lacune despre romanele ei - lacune pe care nici nu stiam ca le am. Faptul ca autoarea lor a intervenit asupra unor sensuri si imagini pe care, poate, altfel nu le-as fi observat, a facut sa-i vad operele intr-o alta lumina. Una mai intensa, pentru ca am vazut sensuri noi si posibilitati noi de interpretare. Cartile ei au castigat prin lectura 'Frantumagliei'. Si-apoi, stilul ei inconfundabil, acea sinceritate dusa la limita, sa scrie tot ce poate fi scris despre un subiect anume si sa nu se dea inapoi de la nimic, sa caute adevarul si sa gaseasca cea mai buna, cea mai precisa forma de a-l infatisa prin cuvinte. Magistral! Sper ca Elena Ferrante sa mai publice multe carti de-acum incolo. Produce dependenta!

Dupa primele pagini, am zis ca-i scrisa de Elena Ferrante. Dar pe masura ce inaintam in lectura, in miezul actiunii, mi-am dat seama ca e mai domoala decat cartile lui Ferrante. Observatiile psihologice si precizia cu care sunt ele notate este absolut remarcabila. Am citit-o dintr-o rasuflare, pentru ca m-a tinut conectata la pulsul povestirii, ceea ce consider ca e semnul talentului real, mare. Subiectul e simplu si cred ca e cel mai putin interesant. Insa ceea ce pune cartea pe jar e felul in care sunt descrise situatiile, starile, personajele. Vrei sa afli ce a simtit in momentul cutare personajul cutare, cum a descris personajul x situatia y si tot asa. Frumusetea si puterea de atractie a acestei carti vin din sinceritatea cu care a fost scrisa, e o carte care dezvaluie foarte multe, dar fara dramatisme inutile si fara patetisme mai ales. Cu ocazia asta am descoperit ce magistral e si acest scriitor italian care, din pacate, la noi e prea putin prezent prin traduceri.

Nu-mi place sa dau stele unei carti, nu-mi spune nimic ierarhizarea asta. Dar daca trebuie sa justific cele 4 stelute pentru Toamna, le-as pune exclusiv pe seama faptului ca inainte de cartea asta, am devorat 'Lupta mea', toate cele 6 volume, si lor - la unison - le-as da 5 stele fara sa clipesc. Dar comparatia nu e dreapta, pentru ca 'Lupta mea' se intinde pe cateva mii de pagini, e autobiografica si presarata cu tot felul de detalii care te prind, ca vrei, ca nu vrei, in vreme ce in aceste doua volume, Toamna si Iarna, iesite pana acum la noi din cele 4 in total, e vorba de mici interventii care nu au pretentia ca epuizeaza subiectul sau macar ca-l trateaza cu seriozitate. Cele doua volume au fost, pentru mine, un prilej de relaxare dupa incordarea din 'Lupta mea'. O carte grea, si la propriu, si la figurat, pe cand acestea doua sunt ca niste vacante la tropice. Placute, incitante, pe alocuri fascinante, dar totusi lipsite de tensiunea din 'Lupta mea'. In concluzie, absolut de neratat!

Diferita de 'Lupta mea', dar in acelasi stil inconfundabil al lui Knausgard. Mici eseuri despre lucrurile comune din jurul nostru. Dupa ce citesti cartea, te uiti altfel la lucruri, pentru ca de fapt Knausgard face si aici ce a facut, in mare, in 'Lupta mea': vede frumosul din banal. Ori cel putin il priveste pana cand acesta incepe sa nu mai fie chiar asa de banal si de anonim.

.