„Eu, cea de pe locul doi” este o carte cu un mare substrat psihologic, care analizează relațiile dintre oameni și ne arată cât de jos se poate ajunge atunci când nu știi să te pui pe tine însuți pe primul loc în viața ta. Este un roman al alegerilor, atât când vine vorba de iubire, cât și când vorbim de prietenie, dezvoltare personală și locul de muncă. Cezara Zamfir ne arată că socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg și ne arată că putem scăpa lucrurile de sub control atunci când ne așteptăm mai puțin. Putem părea puternici în exterior, însă numai experiențele de viață ne vor arăta cine suntem cu adevărat și e posibil ca realitatea să ne lovească extrem de puternic. Așa cum spune și titlul, cartea aduce în prim-plan o relație de iubire adulteră, în care femeia se pune pe sine pe locul doi în viața unui bărbat pe care ajunge să îl dorească alături de ea, indiferent de consecințe. Însă, romanul este mult mai mult decât atât, pentru că nu doar povestea aceasta de iubire clandestină este cea pe care cade accentul, ci ne este prezentată Amalia, cu toate luminile și umbrele ei, cu căderile și urcușurile sale, cu dorința sa de a fi mai bine, de a înfrunta totul de una singură, de a se găsi pe ea, cea adevărată, care nu are nevoie de un bărbat în viața ei în mod necesar: „Eram pe locul doi, eram un nimeni pentru prietenii lui în acel oraș, pentru familia lui, pentru toți cunoscuții lui. Știu că în acel moment am vărsat lacrimi amare, înecându-mi chinul în vin și privind stelele de la geamul bucătăriei mele, însă nu aveam curajul să zic nimănui despre suferința mea, simțeam că trebuie să îndur singură, pentru că așa voi deveni mai puternică, iar într-un final, poate soarta avea să fie blândă cu mine.”

„Război în doi” aduce în prim-plan o poveste drăguță, un joc de-a șoarecele și pisica între doi adolescenți, care încearcă să descopere împreună secretele dragostei. Este o lectură ușurică, care ne arată că dragostea poate apărea în cele mai neașteptate momente și că aceasta are darul de a te face să uiți de tot și de toate.

„Lacrimi de Îngeri. Dincolo de viață” este un roman realist, despre viața de zi cu zi, cu urcușurile, dar mai ales cu coborâșurile sale, despre poveștile de dragoste care se nasc la vârste fragede și ne rămân în gând și în suflet pentru o eternitate, despre limita fragilă dintre prietenie și iubire, despre posibilitatea ca viața să fie vis și visul să fie viață, despre credința că această lume nu este finalul, ci mai există o lume de dincolo, mult mai intensă, cu care, dacă îți dorești cu adevărat, poți comunica din când în când. Deschideți-vă mințile și mai ales sufletul atunci când începeți citirea lui și lăsați-vă purtați pe aripile poveștii! Nu vă lăsați păcăliți, nu tot ceea ce citiți este așa cum pare la prima vedere, există o limită extrem de fină între esență și aparență și cred că tocmai acest fapt îi conferă romanului o frumusețe aparte, aura aceea de autenticitate și originalitate pe care le căutăm în fiecare nou roman citit!

Fiți pregătiți pentru o lume în care creaturi nebănuite luptă pentru putere, unde nu există loc pentru îndoială și lipsă de acțiune! Lumea pe care au cunoscut-o Vânătorii Proscriși se prăbușește în jurul lor, iar iadul pare a se dezlănțui pe pământ. Cine va câștiga și cine va pierde rămâne de văzut. Garantat, acțiunea intensă nu vă va permite să lăsați cartea din mâini!

Florentina Pandelea are darul de a te face să crezi în iubire și în efectul ei regenerator, care te face să renaști asemenea păsării Phoenix din propria cenușă. Scrie cu măiestrie și cu multă sensibilitate, făcându-te să treci prin toate stările posibile. Autoarea aduce în prim-plan povești de viață ce îți trezesc emoția aceea în stare pură pe care îți dorești să o simți în permanență și te fac să te îndrăgostești în mod iremediabil de ele. În plus, scrie fantasy cu o forță uluitoare și abia aștept să o cunoașteți și prin prisma acestor scrieri. Dacă nu ați descoperit-o până acum, vă invit să îi achiziționați cărțile și să vă lăsați purtați pe aripi de poveste!

„Efectul Patriconius” este un fel de basm modern, în care întâlnim un zmeu sub forma tatălui protagonistului, un bărbat iubitor de alcool și extrem de violent, și un Spân asemenea celui din Harap-Alb, în persoana lui Codrin Patriconius, un bărbat cu multe secrete, care oferă lecții de viață din plin. Ceea ce lipsește este personajul pozitiv, căci Matei Moșiar nu este tocmai un bărbat inocent, ci la rândul său s-a lăsat atras în tot felul de afaceri ilegale și a fost martorul crimelor mentorului său fără a acționa în niciun fel. Matei și Codrin mi-au amintit foarte tare de cuplul Ghiță – Lică Sămădău din „Moara cu noroc” a lui Slavici, căci asemeni lui Ghiță, și Matei se lasă ademenit de bogății și de o viață mai bună și mai plină de huzur, chiar dacă pentru a avea aceasta are de trecut prin Iadul coborât pe Pământ, iar Patriconius este un fel de Lică, un bărbat șarmant, dar extrem de viclean, care știe clar ce vrea și care știe cum să îi ademenească pe cei din jurul său astfel încât să le fie greu să îl mai părăsească vreodată. Nu fără consecințe, în orice caz.

Romanul este unul care îți atinge sufletul și te sensibilizează, pentru că iei parte la viețile unor tineri adolescenți, pe care viața i-a făcut să ia decizii total greșite. Destinele lor au fost străbătute de multă neiubire, căci părinții fie i-au abandonat într-o instituție a statului, fie au plecat în străinătate la muncă și au uitat de copiii de acasă, cărora le mai trimit din când în când bani și lucruri materiale, pentru a compensa absența lor, sau au ieșit din viețile copiilor lor în urma unor accidente nefericite ori a renunțării lor la viață, fapt care i-a făcut să se refugieze în diverse vicii. Toate acestea își lasă amprenta asupra copiilor lor, care ajung să ia cele mai nefericite decizii și să se abandoneze în brațele orișicui doar pentru a găsi din nou iubirea după care tânjesc cu atâta ardoare sau doar pentru a uita că sunt aproape singuri pe lume. Acționează greșit în multe dintre situații, pentru că sunt lipsiți de călăuzirea atât de necesară la această vârstă și suferă mai mult decât ar fi de dorit pentru un tânăr, iar toate acestea îi fac imprevizibili, uneori egoiști, fapt care îi face să alunece în cele mai adânci abisuri ale sufletului uman și să sufere mult. Inimile lor se frâng, se fărâmițează în mii de crâmpeie, în mici bucăți care nu mai lasă loc încrederii în propriile forțe și în cei din jur, nu îi mai permite iubirii să înflorească, pentru că sufletul devine temător, iar deznădejdea și disperarea devin prietenii apropiați ai acestor adolescenți. Tocmai pentru că nu mai cred în toate acestea, tocmai pentru că prea mult timp au fost martori doar a unei estetici a urâtului, ce s-a încăpățânat să se infiltreze în viețile lor, ei cad pradă viciilor și nu mai sunt capabili să observe luminița de la capătul tunelului. Sufletele lor devin goale, pustii, iar iubirea pare a se încăpățâna să nu umple toate aceste goluri și soarta pare a fi împotriva lor.

Stilul autoarei este unul autentic, lipsit de floricelele acelea pe care le găsim adeseori în cărțile cu și despre adolescenți, iar cărțile sale prezintă viața cu tot ceea ce înseamnă aceasta: căderi, urcușuri, tristeți, căutări de sine, pierderi și regăsiri. Personajele Andradei Rezmüveș nu acționează pe modelul acela clișeic ce a devenit parcă un tipar specific unui young adult, băiatul rău și fata cea bună, ci scriitoarea aduce în fața cititorilor caractere cu lumini și umbre, care se afundă într-o lume a tenebrelor, pentru a evada dintr-un cotidian mult prea dureros. Ele nu sunt în totalitate bune sau rele, ci în caracterele sale se împletesc cele două caracteristici, ieșind la lumină fie demonii interiori, fie blândețea care cerșește iubire, iar acest fapt îi conferă originalitate scrisului său. O continuare minunată, un final de serie excepțional! Recomand cu căldură!

„Sufletele celor Rătăciți” a fost un adevărat festin pentru suflet, oferindu-mi o călătorie minunată printre magi, ifriți și mireni și o atmosferă demnă de romanele de atmosferă consacrate. Romanul este unul plin de aventură, iar pericolele se simt la orice pas, mai ales că protagoniștii sunt la început de drum în ceea ce privește cunoașterea lumii de care aparțin și au multe de descoperit despre ei și puterile lor. Tocmai pentru că personajele principale sunt adolescenți, care abia descoperă că nu sunt oameni, ci specii cu totul aparte, precum magi sau ifriți, cu reguli proprii și puteri magice nebănuite, cartea poate fi citită și ca un roman inițiatic, în care eroii, asemeni celor de basme, au de parcurs un drum al lor, plin de obstacole și de încercări care să îi facă mai puternici și mai înțelepți, la finalul căruia trebuie să se descopere pe ei cu adevărat. Au trăit o viață într-o realitate iluzorie, acum au multe de recuperat, iar acest fapt conduce la o acțiune alertă, care nu lasă loc plictiselii pe tot parcursul lecturii. Autorul a presărat acțiunea cu multă aventură, cu detalii minunate despre Alba Iulia, unde călătorești mai întâi cu ochii minții, apoi căutând imagini pe internet, și despre lumea pe care o creează, care pare atât de credibilă încât începi să te uiți peste tot în jurul tău, așteptând să apară vreun mag cu Spiralata atârnându-i la gât sau un ifrit cu Pietroasa în mână și urfamele pe degete, să se creeze o Malgisa și să poți face alături de ei un salt în timp și spațiu. Ajungi să îți dorești să afli mai multe despre personajele principale și să fi chemat în vis de un Mare Arcan, care să îți dezvăluie tainele Universului, detalii despre trecut, prezent și viitor, și vezi cu ochii minții Cetatea Plutitoare, cu Palatul Lunii și Dealul Ruinii în profil, unde speri ca Zabetul și Sfatul să fie blânzi și să nu fie nevoiți să invoce vreo Adunare Infernală pentru tine sau pentru vreunul dintre cei întâlniți, ci să îți permită să iei parte la acțiune în mod pasiv.

Un roman minunat, care are de toate: elemente de romance, de mister, cultură și civilizație și multă, multă aventură. Recomand cu căldură!

O carte minunată despre recompunerea suflrtului prin iubire.