Cartile foarte bune, a caror tesatura sau structura si al caror mister si limbaj par a fi fara niciun cusur, sunt tot mai rare. Asta face ca intalnirea cu ele sa fie permanent coplesitoare, fara egal, astfel de carti devenind obiecte ce sunt tot mai greu de lasat din mana pentru orice altceva... Un scriitor ce s-a stins din viata in 1994 la 72 de ani si care a publicat numai patru romane, nereusind sa il termine si pe al cincilea, respira azi intre paginile uluitoare ale cartilor sale, dilatand cititorilor sai memoria, sensurile, motivatiile etc., asa cum a fost John Wiliams reuseste sa devina unul universal in scurgerea istoriei noastre individuale, incat izbandeste sa ne tina captivi in reteaua gândurilor sale, mai ales atunci cand scrie despre imparatul Augustus si cele doua unice si neverosimil de intense pasiuni ale vietii acestuia, Roma cea mica sau fiica sa Iulia si Roma cea mare. Autorul ne ia prizonieri printre cuvinte, intr-un mod care absoarbe instantaneu timpul, spatiul, oamenii si trecerea noastra vremelnica prin lume. Nu poti gasi cuvinte care sa descrie valoarea textului, abordarea mereu neasteptata de creativa a erorilor aparent banale ale vietii sau selectarea solutiilor de supravietuire ivite in gândurile unor personaje reale sau imaginare. Romanul reuneste clipe aparent trecatoare din istoria lumii, în scrisori care reusesc prin modernitatea tratarii si grija pentru calitatea fiecararui rand in parte sa reinvie personajele imperiale si pragmatismul fascinant de obsesiv al romanilor. Premiul american pentru cartea de literatura (science) fiction nu acopera si nici nu compenseaza secunda unui gand ce se scurge dintr-o alta secunda a altui gand, ca intr-un veriatbil continuum. Suita de scrisori confera o substanta geometrizata romanului în raport cu firul narativ presarat de explozii de lumină si culoare, ca in tablourile unui salon de muzeu clasic si modern in acelasi timp din care la iesire iti doresti sa regasesti intrarea ... Bucuria lecturii nu are echivalent. La final, am cautat sa prelungesc placerea intalnirii cu romancierul John Williams si am comandat si romanul Stoner, iar acum astept cu nerabdare sa deschid si sa citesc prima pagina ...

Cartea este usor fortata in opinia mea de ignorant, prin aplicarea teoriei lui Charles Robert Darwin, intr-un domeniu aparent inadecvat sau dificil de tratat, acela al istoriei religiilor... Sunt curios ce ar fi scris Mircea Eliade despre asta, desi autorul Reza Aslan il tot citeaza in parginile lucrarii, de parca i-ar fi aprobat deja textul integral. Pornind de la abordarea in oglinda a textului biblic, conform ideii ca Dumnezeu a facut omul dupa chipul si asemanarea sa, autorul rescrie darwinist o istorie a religiilor, dupa un principiu dedus ca o corelatie sau legatura in ambe lesensuri, in care omul l-a facut pe Dumnezeu dupa chipul si asemanarea sa... Cum dreptul autorului de a avea idei, geniale poate, precum si de le scrie pentru noi, cititorii, mai prosti sau neinformati, ramane unul de necontestat, nu imi ramane decat sa salut orice carte cu care imi petrec clipele de viata, chiar daca inteleg mai greu continutul ei sau chiar deloc uneori... Am dubii serioase asupra culturii mele, dar mi se pare a fi usor incongruenta pe alocuri convietuirea in carte a unor citate din Mircea Eliade si Yuval Harari si nu am inteles deloc cum functioneaza teoria mintii sau alte teorii asemenea ei... Dar sa lasam bucuria lecturii cartii lui Reza Aslan, in care cititorul singuratec si atemporal poate deveni brusc orgolios, lipsindu-se de substanta divina pe care a produs stramosul lui, transformandu-se intr-o maniera darwinista... O astfel de viziune, mal ales una stiintifica, imi aduce aminte de o carte minunata a lui Kurt Vonnegut, un SF admirabil in care omul supravietuitor devine delfin, ca solutie postapocaliptica, lipsita de Dumnezeul, creat poate ca in cartea lui Reza Aslan dupa chipul si asemnarea omului. Cartea ar fi mai aproape de ideea de lectura cu orice pret a lui Emil Cioran, admirabil exprimata prin: Eu ma zbat sa imi omor timpul si el se zbate sa ma omoare pe mine...

Catherine Nixey, 2019. Epoca intunecarii. Cum a distrus crestinismul lumea clasica, Bucuresti: Editura Humanitas a fost publicata in Anglia in 2017, iar la noi doi ani mai tarziu in 2019. Mai bine mai tarziu, decat niciodata! Autoarea provine dintr-o familie de fosti monahi, a studiat literatura clasica greaca si latina la Cambridge, a predat cativa ani limbi clasice si in prezent locuieste in Londra si lucreaza ca jurnalist pentru The Times. Cu alte cuvinte detine tot ce ii era necesar pentru a trata asa ceva. Multe din traducerile din latina ii apartin, adica este scrisa fara intermiediari. De remarcat ca lucrarea a primit premiul pentru cea mai buna carte de istorie in 2018... Foarte bine scrisa, uneori atat de bine pe aceasta tema controversata, incat se apropie ca impact de o alta carte ce descrie o perioada de intrare in tunelul dogmei si al cenzurii, dedicata imparatului Iulian, scrisa de Gore Vidal... Decaderea imperiului roman de apus este consecinta logica a degradarii morale fara precedent istoric (Pompei este o dovada indiscutabila pastrata sub lava vulcanica). Dar, dupa zeloti si dupa Constantin cel Mare a urmat o perioada a episcopilor care au transformat biserica pentru o mie de ani cel putin, intr-o alta forma de a guverna dogmatic si a cenzura fara limite, intr-o perioada despre care nu se prea publica mare lucru nici acum, fie din lipsa marturiilor, fie din incercarea de a le evita ... Nu solidus sau nomisma - moneda imperiului roman de rasarit - ci dictatura episcopilor a legat aluatul noului conglomerat mediteraneean, iar aceasta ipoteza pare sa o dovedeasca cartea intitulata Epoca intunecarii... din pacate prin lucruri greu de imaginat. Nu veti regreta deloc citind un scriitor de talent despre care sigur vom mai auzi sau citi ...